Cum se deschide o bancă în care se salvează vieți

A List Magazine

Povestea primei bănci de lapte matern din România începe într-o bucătărie dintr-un apartament situat în sectorul 3 al Bucureștiului. Mai exact, în congelatorul unui frigider înalt, acolo unde se află câteva pungi cu lapte înghețat. Laptele este al doamnei F. care, la scurt timp dupa ce a devenit mamă, și-a pierdut copilul. Pentru că avea lactație și pentru că își dorește ca laptele ei să hrănească alți nou-născuți, doamna F. și l-a donat în scop de cercetare. Lichidul înghețat va fi procesat în prima bancă de lapte matern ce se va deschide, în câteva săptămâni, la Spitalul Marie Curie din București.

O premieră pentru România. Nu și pentru Europa, unde există deja 210 astfel de instituții. Chiar și în Bulgaria este una, încă din 1989, și – culmea – funcționează, deși e de la cap la coadă manufacturizată. Banca de lapte din Sofia reprezintă inițiativa unui medic neonatolog și a unor sudori, care au gândit și realizat întregul flux de procesare, povestește Eugenia Dobrescu, 33 de ani.

Licențiată în Economie, mama a doi copii, alergătoare de cursă lungă, și dovedită cu medalii, diplome, bătături și ore de antrenamente, ea și-a pus energia și determinarea într-un vis. Să le învețe pe românce povestea alăptării. Să le spună că a hrăni copilul la sân nu este deloc un chin și nicio traumă. Bazându-se pe certificările obținute, cea de nutriționist și de consultant în lactație, Eugenia Dobrescu a ales să facă voluntariat în Secția de Terapie intensivă nou-născuți de la Marie Curie

 Citeste mai mult